STUDIU. Cercetătorii au găsit formula dragostei

STUDIU. Cercetătorii au găsit formula dragostei
Publicat: 18/09/2013, 22:02
Actualizat: 30/07/2014, 14:39

Iubirea este însoțită de o componentă biologică care influențează modul în care simțim acest sentiment. Aceasta este concluzia unui studiu recent, ale cărui date arată că la nivelul creierului există anumiți neuro-transmițători care se activează în prezența unor stimuli și care pun în mișcare mai multe circuite, precum circuitul opioid, zona pre-frontală a creierului și, mai ales, nucleul accumbens.

„În iubire intervin mai mulți factori, unii emoționali, pe care nu-i putem controla, cum ar fi pasiunea, și care după o vreme pot să dispară, dar și elemente ce depind de noi, cum ar fi angajamentul față de persoana iubită”, explică Francisco Cabello, medic și psiholog spaniol. Expertul asigură că știința are un rol bine conturat în problemele sentimentale.

Conform studiului recent, factorul de creștere nervoasă (NGF) ajunge la un nivel ridicat atunci când ne îndrăgostim de o nouă persoană, dar după un an acesta revine la nivelul inițial. „Pentru a stimula secreția de dopamină – neuro-transmițătorul asociat cu plăcerea – este nevoie ca în viața noastră să apară ceva nou”, mai arată datele cercetării. Pe de altă parte, cei care s-au îndrăgostit recent prezintă niveluri de serotonină – hormonul relaționat cu starea de fericire – cu 40% mai reduse decât ar fi normal, la fel ca și cei care suferă de tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC).

În urma datelor obținute s-a mai constatat că se poate face diferență între dragoste și dorință. Imaginile obținute prin fRMI arată că centrii cerebrali ni se activează atunci când vedem persoana iubită, dar același lucru se întâmplă, cu rare excepții, atunci când privim o persoană care stârnește în noi doar dorința. Așadar, „pare evident că nu ne putem îndrăgosti de o persoană pe care nu o dorim, în schimb putem dori o persoană pe care nu o iubim”, explică în continuare Francisco Cabello, precizând că „putem simți o atracție sexuală față de o persoană care nu ne stârnește vreo pasiune sentimentală”.

Întrebat dacă există medicamente care ne-ar putea vindeca de dragoste, el a răspuns că deocamdată nu există un leac. „Industria farmaceutică nu a inventat nimic, probabil că nici nu și-a propus, care să ajute intimitatea, comunicarea în cuplu sau nivelul angajamentului”, a punctat medicul spaniol.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”